Cu iubire și înțelegere în familie, poți muta munții din loc. Așa sunt și ei, un cuplu de oameni frumoși de pe Valea Țibleșului care au început afacerea „Miere darul florilor”.
Tineri originari din satul Ciceu-Poieni realizează, din pasiunea lor și a strămoșilor pentru albine, daruri dulci la cele mai frumoase evenimente din viața oricărui om.
Povestea lor:
„Suntem Mihai și Mihaela Talpoș, care din pasiune pentru albine am creat „Miere Darul Florilor”. Tatăl meu (Nicolae Talpoș) a adus primii stupi la noi în curte când eu aveam 13 ani. Pentru el și mama era un hobby, limitându-se la 10 familii de albine.
Din 2010, împreună cu soția mea Mihaela, am transformat această pasiune într-o afacere de familie. Am crescut numărul familiilor de albine și am modernizat stupina. Am început prin a confecționa lăzi de albine la un verișor care este tâmplar. Am cumpărat 50 familii de albine de la doi apicultori locali cu experiență. An de an am continuat sa facem roi, ajungând sa trecem de 200 familii de albine.
Din păcate, tatăl meu a murit și nu a apucat să vadă cât de departe a ajuns pasiunea sa. Am început cu prima vatră permanentă într-un loc de vis, încă neatins de tehnologie, în satul Ciceu-Poieni, comuna Căianu Mic din județul Bistrița-Năsăud. In timp, am adus o parte din stupi la ieșire din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud. La un număr atât de mare de familii de albine, stupăritul staționar nu mai era suficient pentru a fi productivi.
În anul 2013 am făcut primul pastoral la tei în județul Caraș-Severin și la floarea-soarelui în județul Timiș. A fost o adevărată aventură! În fiecare an deplasăm familiile de albine la principalele culesuri: rapiță, salcâm, tei, pădure, floarea-soarelui. Primii ani am avut stupii de pastoral ,vărsați, îi încărcam și descărcam manual. Am investit în timp în transport și am pus stupii de producție pe camion . Suntem într-un continuu studiu pentru a oferi produse apicole de calitate. Acum avem aproximativ 155 familii de albine. ”
Produse oferite:
,,Miere darul florilor’’ nu este doar o activitate apicolă în care se produce mierea hărnicuțelor albine, ci, mai mult decât atât, o idee plină de creativitate și profesionalism. Produsele din care este confecționată mierea sunt atent selecționate pentru a produce cel mai bun gust, iar ambalarea produselor și livrarea lor se dovedesc a fi de înalt profesionalism pentru această familie de tineri.
„Fiecare an apicol e diferit si încercăm să mergem la toate culesurile, anul acesta putem oferi următoarele produse : – miere salcâm – miere polifloră – fagure cu miere salcâm – capaceala cu miere – polen crud poliflor – propolis sub forma de tincture de propolis . Scopul nostru este de a oferi produse apicole naturale si de a învăța clienții să consume constant miere si produse apicole pentru a-și menține sănătatea sau a o îmbunătății . Cu acest gând am preparat diverse produse pentru întărirea imunității : – miere cu propolis – miere cu propolis si polen – sirop de cătină cu miere – miere cu miez de nuca . Din 2016 am început să comercializăm produsele noastre și în mediul online prin denumirea de „Miere Darul Florilor”. An de an investim timp, energie, pasiune si bani pentru a produce produse apicole de calitate. ”
Dacă v-a impresionat povestea lor și vă plac produsele oferite, îi puteți găsi pe pagina de Facebook: Miere darul florilor sau la numărul de telefon: 0768728671.
Vă invităm să le vizitați site-ul: http://darulflorilor.ro
Vă mulțumim!
Din activitatea proprie: