Conectează-te cu noi!

Oameni ai locului

Cunoscându-i versurile, îi cunoaștem inima. Irina Coptil: o voce poetică izvorâtă din dor și suferință

Publicat

în

Irina Coptil

Irina Coptil este o frumoasă și talentată autoare de poezii de pe valea noastră, originile strămoșești o situează în satul Ciceu-Poieni, comuna Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud. Aparte faptul că Irina este înzestrată cu un dar îngeresc, special și extrem de valoros, acela de a exprima povești prin intermediul versurilor, Irina este un om frumos, cu suflet blând, cu dor de satul copilăriei și de oamenii meleagurilor de la poale de Țibleș.

Cu înclinații puternice înspre modernism, chiar postmodernism și contemporaneitate, talentul scriitoricesc se dovedește a-i fi izvor nesfârșit de artă. Stilul poetic al Irinei pare să fie ambivalent: pe de-o parte, autoarea încearcă îmbinarea între un lexic, formă și mesaje elevate, dar care sunt temperate imediat de noțiuni ce țin de folclor, cu specificații precise ale rădăcinilor satului natal.

La întrebarea pe care i-am pus-o cu privire la ceea ce-i alimentează talentul imaginativ, Irina ne răspunde: „Scriu foarte repede, mă inspir din orice, câteodată scriu și 10 poezii zilnic… niciodată nu am scris doar una”.

Să o cunoaștem mai îndeaproape pe Irina:

„M-am născut într-o familie de creștini penticostali, sunt mezina familiei, al optulea copil, într-un sat mirific numit Ciceu-Poieni, din comuna Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud, așezat la poalele unui deal numit Corha, înconjurat de câmpii mănoase și păduri cu toate soiurile de foioase, având o floră specifică nordului țării noastre, apoi crescând și văzând cu ochi de copil anumite animale, din bogata faună a pădurilor noastre, care de altfel mi-au îmbucurat sufletul și împreună cu regatul păsărilor m-au inspirat și încă mă inspiră cântându-le în versul meu… Nu de puține ori am descris și voi continua să o fac, cu multă emoție trilurile copilăriei, adolescenței și maturității mele în balade, doine și stihuri scrise cu penița inimii din călimara naturii, într-un mod văzut și simțit doar de mine. Am făcut clasele I-VIII, în satul meu, apoi am absolvit liceul cu profil economic la Școala de cooperație din Bistrița. Am început să scriu poezioare și catrene de mică copilă, fără să am curajul să le citesc cuiva, mă rezumam doar să recit la serbări școlare, opere literare ale mai marilor noștri poeți, recitând cu sufletul pe buze… Am publicat două volume de poezii și apar cu scriiturile mele în diferite Antologii alături de scriitori contemporani. Sunt traducător de limba spaniolă, propunându-mi ca poezia românească să fie citită și de alte popoare. În acest minunat ziar, aveți șansa de a-mi citi, propriile umblări, cu tălpile goale prin colbul aștrilor, aruncat peste potecile mele în zile, în nopți, între răsărituri și apusuri și în nopți de veghe când pleoapele mele, rămân ațintite, înspre norii de stele…” transmite autoarea, Irina Coptil, în cadrul unui interviu oferit pentru Ziardețibleș.ro

Fără să zăbovim prea mult printre rânduri, să trecem la ceea ce o reprezintă cel mai bine pe autoare

Opera poetică:

Dor de voi 
Autor: iRina Coptil 

Am în piept un dor cât Luna 
Din satul cu amintiri, 
Unde am văzut lumina 
Și pe dragii mei părinți... 

Port cărarea dinspre luncă 
Din sătucul bistrițean 
Lacrimi curg înspre-a mea gură, 
Suspinând cu mult alean! 

Dragii mei s-au dus spre ceruri 
Tata s-a dus prea curând 
Iară mama printre plânsuri, 
Printre doruri, suspinând- 

A trăit în sânul vieții 
Cu respect și omenie 
Amintirea vie-a tatei, 
A purtat-o cu simbrie! 

Casa noastră mă așteaptă 
Să mă-ntorc oricând cu drag, 
Pe pereți e scris cu trudă 
,,Iubiții noști copilași”- 

Opt ați fost, cinci ați rămas 
Dragostea de frați e sfântă, 
Să trăiți sub vechiul laț- 
V-o lăsăm ca pe-o poruncă! 

Dor de noi, când casa-i goală 
C-am ajuns pe ulicioară 
Și-ntr-un film mi se perindă 
Viața mea, prin viața voastră! 

31 noiembrie 2017 
,,ȘTERGARUL MAMEI MELE” 

Cu o puternică implicare subiectivă a eului poetic (identificat cu autoarea în poezie), acesta își exprimă într-un mod nostalgic dorul față de locul copilăriei care provoacă suferința timpului consumat și scurs pe făgașul clipelor. Părinții fiind duși „spre ceruri” reprezintă un alt factor al suferinței supreme.

Dorul de sat apasă pe trăirile autoarei, acesta fiind nici mai mult, nici mai puțin, egal cu dorul de existență. Dorul de glie se lungește și persistă până la nesfârșit, fiind comparat cu forma infinită și perfectă a lunii, trimitere la universul cosmic sub care sunt plânse gândurile autoarei.: „Am în piept un dor cât Luna”. Astfel, ne putem întreba ce înseamnă pentru eul liric satul, iar răspunsul la întrebare îl găsim în ultimul vers al primei strofe: satul este locul unde eul liric are cele mai frumoase și mai prețioase amintiri ale existenței, este locul amintirilor primordiale din viața fiecăruia dintre noi. Printr-o comparație cu totul excepțională, definiția satului este aceea de topos al luminii, al nașterii, al purității și al inocenței.

Pe măsură ce șirul povestirii continuă, ne apropiem și mai mult de acest topos al primordialității prezentat în text. Astfel, ne este sugerat drumul care duce în satul eului poetic: „cărarea dinspre luncă”, identificat printr-un topos al veridicității: „sătucul bistrițean”.

Odată ce amintirile eului poetic năvălesc tot mai profund printre gânduri, suferința și chinul acestora sfâșie sentimentele ființei lirice prin șuvoaie de lacrimi: „Lacrimi curg înspre-a mea gură,/ Suspinând cu mult alean”. Lipsa ființelor dragi din viața eului poetic reprezintă chinul suprem al acestor amintiri: „Dragii mei s-au dus spre ceruri/ Tata s-a dus prea curând/ Iară mama printre plânsuri,/ Printre doruri, suspinând-“ Dar, viziunea este mutată de pe imaginea părinților, din nou pe imaginea satului și a căsuței părintești în care spiritul celor dragi este veșnic prezent.

O altă poezie care face trimitere la viața de la țară este ,,Dor nostalgic” semnată și trăită de autoarea Irina Coptil.

Dor nostalgic... 
Autor: iRina Coptil 

Și de-ar fi să mă întorc 
În satul meu de poveste, 
Voi călca pe drum de soc 
Și din el mi-oi lua noroc, 
Să-mi fac liniște în somn 
Iar în zile să mă-ngrop, 
În răzorul plin de sori 
Cu arome din culori... 

Și de-ar fi să mă întorc 
În satul meu plin de dor, 
Să pășesc cu-ndemânare, 
Peste-a mele dragi hotare 
Și să fug ca o copilă, 
Cu-amintirile de mână 
Oprindu-mă la izvoare, 
S-adăp sufletul ce doare 
Negăsind alte izvoare, 
În a lumii grea vâltoare- 
Ca izvorul de la ,,Frasin”! 
Amintirea lui mă ține 
Vie, nu doar în cuvinte, 
Ca atunci când l-aș sorbi 
În oglinda-i sub ferigi, 
Văzându-mi frații cosind 
Și părinții odihnind, 
Cum prânzeau din apa vieții, 
Absorbind-o prin toți porii- 
Inimii, cu mult nesaț, 
Văd cu lacrimi pe obraji 
Acest film ce-l am în minte 
Îmi doresc să-l retrăiesc, 
Să le spun cât îi iubesc! 

Și de-ar fi să mă întorc 
În povestea vieții mele, 
M-aș culca pe câmp de stele 
Plin cu vise și dorințe, 
Aș opri timpul să-mi steie 
N-aș permite morții grele, 
Să-mi răpească cu cruzime 
Neamul ce îl am în sânge! 
Luntre-aș fi și punte mare 
Zid aș fi fără hotare 
Fortăreață din ,,Coborul” 
Care ne umbrește dorul, 
Inimă de fier și zborul, 
Vulturului peste ,,Corhă” 
Piramida noastră dragă! 
Forța ursului din creasta 
„Dumbrăvii din Poieniță” 
Apoi aș fi toți stejarii 
Din ,,Arțari” și ,,Corobană” 
Toate-aș fi, acum știu bine 
De-aș putea să opresc ceasul, 
Să învârt roata cu anii, 
Numărând ‘napoi prin timpul 
Celor cincizeci petrecuți, 
Aș alege vârsta cinșpe 
Oprindu-mă negreșit- 
C-atunci am fost fericiți! 

M-oi întoarce-n satul meu 
Amintirile mă strigă, 
Rugându-L pe Dumnezeu 
Ca să îmi poarte de grijă!
 
11 iunie 2018
„ȘTERGARUL MAMEI MELE” 

Cât de frumos se construiește imaginea satului în această poezie prin intermediul metaforei „satul meu de poveste”! Ce n-ar da omul să se reidentifice cu toposul copilăriei? Din nou, și în această poezie, „satul” este transpus în dimensiunea imaginarului poetic și conturat sub o aură pozitivă: de poveste, de amintire, de vis. De la această imagine a satului, autoarea încearcă să construiască traseul imaginar până la împlinirea cu acest loc. De asemenea, imaginea răzorului, din câmp, este văzută prin ochii autoarei ca fiind: „cu arome din culori”.

În cea de-a doua strofă, intervine o a doua imagine a satului, care de data aceasta este pentru autoare: „plin cu dor”. Mergem în continuare și ne întâlnim cu imaginea autoarei din tinerețe, prezentată: „ca o copilă”. Această dorință arzătoare de transpunere în trecut este, când și când, zbuciumată în text de realitate și de imposibilitatea construirii pe deplin al locului primordial, în care părinții, satul și eul poetic conviețuiau în armonie. Visul revederii satului natal se poate realiza doar prin intermediul amintirilor autoarei, dar și prin talentul ei scriitoricesc, însuși produsul artistic, poezia. Iată că, autoarea noastră face un gest care o așază de partea adevăraților artiști: folosește talentul ei scriitoricesc pentru a-și rememora amintirile din trecut și, de ce nu, pentru a-și plânge suferințele.

Prin menționarea unor toposuri veridice, ca: „Frasin”, „Cobor”, „Corha”, „Arțari” sau „Corobană”, denumiri tradiționale ale unor locuri din satul natal al artistei, Ciceu-Poieni, poezia aceasta se dovedește a fi încă o dată o înșiruire de gânduri și amintiri adevărate.

Finalul este unul destul de ambiguu, tocmai din cauza faptului că amintirile din tinerețe ale eului liric nu se pot împlini, imaginea satului și a copilăriei nu pot fi redate în totalitate, toposul originar nu se poate crea, ci, doar revedea așa cum este el reprezentat în prezent, la vârsta actuală, a maturității. Dumnezeu rămâne singura speranță a autoarei, de care se leagă și în palma căruia își lasă destinul.

Urmărește activitatea literară:

Dragi cititori, iubitori de poezie și literatură, vă invităm cu dragă inimă să-i urmăriți toate creațiile autoarei, Irina Coptil, urmărind-o pe rețelele de socializare și lăsându-vă învăluiți în misterele poeziei sale. Un om transparent, dar plin de bogății spirituale ascunse, așa este Irina! Ce să mai povestim de faptul că este și ,,de-a nostă”? Trebuie să-o prețuim de zece ori mai mult!

Domnul să-ți binecuvânteze darul, om minunat! Mult belșug în creativitate!

Crina Zegrean este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea Babeș Bolyai, din Cluj-Napoca. În prezent își continuă studiile în cadrul aceleiași facultăți, urmând masteratul interdisciplinar ,,Istoria imaginilor, Istoria ideilor”. Pentru Crina, scrisul înseamnă ,,modalitatea de a exprima frumosul în cuvinte”. De-a lungul studiilor sale a publicat recenzii în revistele Steaua și Echinox, a realizat eseuri și referate, ajungând chiar să compună creații de muzică populară.

Continuați să citiți
Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comuna Târlișua

În postul Crăciunului, târlișuanii ne dovedesc că le pasă de cei din jur: 10 camionete de lemne și 10 porci sunt pregătite pentru a fi donate oamenilor nevoiași din județul Bistrița-Năsăud!

Publicat

în

Batrana0

Să privim în jurul nostru, în ochii celor care involuntar ne cer ajutorul!

Este postul Crăciunului, mulți dintre noi așteptăm cu nerăbdare cea mai frumoasă sărbătoare a anului. Majoritatea avem de toate, dar, cel mai important, îi avem pe cei dragi alături. Dar oare știm că există persoane fără niciun ajutor, care, pe lângă faptul că nu dispun de bunuri materiale, nu primesc nicio mângâiere din partea celor apropiați?

Sunt multe acțiuni de binefacere pe care oameni cu suflet mare le inițiază în pragul sărbătorilor de iarnă, însă acțiunea locuitorilor din Târlișua a reușit să emoționeze o mulțime de oameni pe rețelele sociale.

Gest de caritate care vizează persoanele nevoiașe cu domiciliul la aproximativ 100/120 de Km depărtare de localitatea Târlișua:

Implicați la maxim și dornici să facă un bine, târlișuanii, locuitori de la poale de Țibleș, județul Bistrița-Năsăud, au adunat la un loc 10 camionete de lemne și 10 porci pe care le-au pregătit să le livreze persoanelor nevoiașe. „Prioritari sunt cei cu lemnele pentru că vine frigul, iar oamenii au nevoie să se încălzească. Porcii îi lăsăm pe final.”, spun ei.

Astăzi a avut loc prima acțiune de binefacere. O echipă de prieteni cu inimă mare au transportat prima camionetă de lemne unei bătrâne din satul Bața. Având în vedere că bătrânica nu avea posibilități pentru a-și tăia și aranja lemnele, echipa de prieteni s-a ocupat și de acest aspect.

În zilele ce vor urma, acțiunea târlișuanilor mărinimoși se îndreaptă spre localitățile: Sărata, Dumitra și Beclean.

Cum a început inițiativa?

Ideea acțiunii de binefacere au avut-o târlișuanii, în momentul în care se aflau la o poveste. Dorința lor era aceea: să ajute cât mai mulți oameni, dar pentru care aceste bunuri reprezintă o reală necesitate. La început au hotărât să doneze 5 porci și 5 camionete de lemne, dar pentru că lumea a contribuit cu mai multe resurse, decât se așteptau inițiatorii, donațiile s-au dublat.

Acțiunea vizează în mod special: familiile numeroase, copiii orfani, copiii abandonați de mamă sau de tată, bătrânii singuri, etc.

Pentru aceste categorii de persoane, localnicii sunt determinați să pregătească darurile, respectiv să taie lemnele și să le depoziteze în spațiile din gospodăriile beneficiarilor, să prepare mezelurile din porc pentru a fi gata-pregătite pentru masa de sărbători.

Efortul acestor oameni merită aplaudat cu sufletul!

Mii de felicitări!

Continuați să citiți

Comuna Târlișua

Viorel Rus nu lasă tradiția să moară, ducând mai departe prin cântec și port popular învățăturile strămoșești

Publicat

în

Viorel5

Viorel Rus este un om înzestrat cu omenie și carismă, iar în momentul în care îmbracă frumosul costum popular se simte cel mai fericit deoarece, prin ceea ce face, nu lasă deloc să moară învățăturile pe care le-a primit de la străbuni, horile și dragostea pentru haina tradițională românească.

Artistul nostru provine din satul Șendroaia, comuna Târlișua, județul Bistrița-Năsăud, o zonă cu un bogat și valoros patrimoniu cultural, iar de fiecare dată când se organizează vreun eveniment în comună sau împrejurimi, Viorel Rus participă cu mult drag. Așa s-a întâmplat și în această toamnă, la organizarea „Festivalului Jocului și Portului Popular Tradițional La Șendroaia”.

Din dragoste de neam, a înființat un grup folcloric, intitulat: „COMORI STRĂBUNE”, în cadrul căruia Viorel deține funcția de coordonator al grupului. Grupul a unit 4 membrii: Viorel Rus, Florentina Bârlea Abrudean, Elena Moisescu, Lenuța Ungureanu, fiecare membru reprezentând zone folclorice diferite, în ordinea care urmează: Bistrița, Alba, Hațeg, Oltenia. Alături de colegii săi, membrii ai grupului, participă la diverse concursuri, spectacole și emisiuni televizate.

„Acolo am crescut, la poale de Țibleș. Acolo au rămas bucuriile copilăriei, sătenii mei dragi care, de câte ori mă întorc în satul meu drag, Șendroaia, inima mi-i se umple de bucurie și fericire, iar ochii varsă lacrimi. Am spus tot timpul: M-AȘ ÎNTOARCE CU DRAG ÎN SATUL UNDE AM COPILĂRIT, ȘI NU AȘ MAI PLECA NICIODATĂ!”-ne relatează cântărețul, Viorel Rus, cuprins de dorul satului natal

Vă felicităm pentru efortul de a transmite tinerelor generații dragul pentru cântec, joc și voie bună!

Pasionații de tradiție pot să-i urmărească activitatea artistică pe rețelele de socializare!

Vă mulțumim!

Continuați să citiți

Ultimele Stiri

Dionisie-Dinu Pop reînvie prin versuri lumea satului Borleasa

În rândurile ce vor urma va fi prezentată povestea poetului Dionisie-Dinu Pop, ofițer și fiu al satului Borleasa, pasionat de tradițiile și obiceiurile cu care a avut contact în copilărie. Descoperă o personalitate ascunsă a Văii Țibleșului care povestește și reînvie prin versuri lumea satului natal!

Publicat

în

Dionisie Dinu Pop

Zvonurile că perioada copilăriei marchează omul pentru întreaga viață nu sunt spuse la întâmplare. Faptul că vatra satului creează caractere puternice, cu frică de Dumnezeu, capabile să înfrunte greutățile lumii va fi dovedit de fiecare dată. Bine zice o vorbă „De la țară vin și domnii”! Domnii vin de la țară pentru că mediul rural are capacități extraordinare asupra individului. La țară, viața se trăiește în mediul ei pur, nepoluant, la țară, natura împreună cu individul pot crea universul, iar spiritul creativ dezvoltă capacități fabulatorii.

În rândurile ce vor urma va fi prezentată povestea poetului Dionisie-Dinu Pop, ofițer și fiu al satului Borleasa, pasionat de tradițiile și obiceiurile cu care a avut contact în copilărie. Descoperă o personalitate ascunsă a Văii Țibleșului care povestește și reînvie prin versuri lumea satului natal!

Viața poetului:

Dionisie-Dinu Pop, născut la 5 februarie 1950, este fiu al satului Borleasa, comuna Târlișua, județul Bistrița-Năsăud. Trăind mai bine de 15 ani în satul copilăriei, cât timp a urmat cursurile școlii generale de opt clase, a crescut odată cu tradițiile și obiceiurile meleagurilor de la poale de Țibleș. După această perioadă, fiind nevoit să-și urmeze studiile liceale în municipiul Dej, a părăsit satul natal, însă dragul de vatra strămoșească l-a păstrat mereu viu în amintiri.

Dionisie-Dinu Pop a reprezentat cu mândrie satul Borleasa, devenind mai târziu ofițer de stat major și politic în garnizoana Dej. Meseria l-a purtat și mai departe prin lume, urmând ca din 1991 să dețină funcția de comandant de unitate în garnizoana Marghita, din 2003 și până în prezent este ofițer în retragere în Municipiul Marghita.

Pasiunea artistică:

Dragul pentru tradițiile și obiceiurile satului Borleasa i-a declanșat lui Dionisie-Dinu Pop talentul artistic. Lectura operelor marilor personalități ale literaturii române: Mihai Eminescu, Camil Petrescu, George Călinescu, George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, etc i-au adus poetului pasiunea pentru literatură.

Activitatea creativ-literară a artistului este remarcabilă. Între 1974-1980, Dionisie Dinu Pop a fost membru al Cenaclului Literar „George Coșbuc” din cadrul Casei armatei Dej. Pe parcursul vieții, poetul a publicat catrene umoristice, poezie și videoclipuri în rețelele de socializare, creând și administrând pagina „Gânduri, Simțăminte și Trăiri”. A publicat poezii în Revista de Cultură și Artă, Antologiile „Poeți și prozatori contemporani în regal eminescian”, „Scriitori români uniți în cuget și simțiri la Centenarul Marii Uniri(2018), în Antologiile „Parfumul clipei”-Volumele V-X (2018-2020).

Cu poezia am cochetat încă din primii ani de liceu, scriind cu oarecare stângăcie, dar pe parcurs am avansat. Apoi, după ce am ajuns ofițer, am activat în „Cenaclul literar G. Coșbuc” al casei armatei din Dej. După pensionare, în anul 2002, am început să adun și să revăd încercările literare din tinerețe. Pe unele le-am readaptat in paralel cu scrierea altora. Văzând multe poze din tinerețe, și mai ales din sat, am început să scriu amintirile în versuri. Apariția Facebook m-a determinat să scriu catrene umoristice la anumite imagini, apoi poezii din ce in ce mai reușite. Am început să public în reviste locale și naționale ca „Amprentele sufletului” și „Parfumul clipei”. Mi-am creat un grup, „Gânduri simțăminte și trăiri” pe fb, de unde mi-a venit ideea grupării poeziilor într-un volum de autor cu același titlu. Am publicat în mai multe antologii, între care „Poeți români in regal eminescian”. Ideea fam. Mititean Ioan și Lucreția din Năsăud de a scrie o carte despre sat(doamna fiind din Borleasa) m-a încântat și am început colaborarea cu dumnealor și am scris articole memorialistice despre sat, care vor fi încorporate în lucrarea „Ansamblu de valori ale satului Borleasa”. -declară poetul, Dionisie-Dinu Pop, pentru Ziar de Țibleș.

Volumul „Gânduri, simțăminte și trăiri”

Volumul „Gânduri, simțăminte și trăiri” reprezintă apogeul creației literare pentru artist. Publicat în 2020, volumul semnat de Dionisie-Dinu Pop conține o varietate însemnată de poezii. Temele abordate variază, de la: viața țăranului român, obiceiurile și tradițiile din lumea satului, patriotismul, revolta socială, trecerea timpului, dragostea, până la prezentarea unor personalități ale literaturii române și ale istoriei.

Câteva din poeziile care compun acest volum:

 Lelea Floare  (Din viața satului) 

Și-a pus opincile-n picioare,
O traistă-n mână și-a luat
Și-ncet pornit-a lelea Floare
Prin colbul uliței din sat.

Ea poartă straiul din strămoși
Și nu l-ar lepăda șohan,
Chiar dacă unii mai domnoși
Poartă haine de... orășean.

Își duce viața mai cu greu
Că e văduvă de război,
Dar cu credința-n Dumnezeu
Trece cu bine de nevoi.

Nu cere mila nimănui,
Dac-o ajuți, îți mulțumește,
Ea dă binețe orișicui
Și de nimic nu se căiește.

De-o vezi pe ploaie ori pe soare
Și-o-ntrebi cum se zice mereu,
Cum o mai duci, lele Floare?
Ea spune: „Cum dă Dumnezeu!”

Își duce viața mai departe,
Chivernisind a ei „talanți”,
Trăind cu mare demnitate
Într-o lume de ignoranți.
(poezie de Dionisie-Dinu Pop)

 Între vecine  (De pe ulița satului) 

- Ce zici, lele Minodoră,
de fata lu Ilisie?...
Mi s-ar potrivi de noră?
- Ooo, ducă-se pe pustie!
Nu-i de tine dragă soră
că prea sfătoasă se ține.
Adineaorea s-a dus
și-a trecut pe lângă mine
așa, cu nasu` pe sus.
Nici binețe nu mi-a dat
de parcă n-aș fi din sat.
Eu zic să te mai gândești
la nepoata mea, Frosina!
Ca ea alta nu găsești,
întreabă și pe... vecina.
Nu e ea așa frumoasă,
dar este ascultătoare,
știe tot lucrul din casă
și nu este bârfitoare!
- Mie-mi place de Frosina,
dar Ion o ține-așa în dungi,
când zic de ea,
el bagă vina că poartă poalele prea lungi.
(poezie de Dionisie-Dinu Pop)

 Să spunem numelui pe nume (Din viața satului „modern”)

Când văd mai nou unele nume,
cred că sunt pe altă lume
și nu în satul meu cel drag
la poale de păduri de fag,
cu oameni vrednici și frumoși
cu nume din moși-strămoși,
nume neaoșe românești
încât ți-e drag să le rostești.
Mai nou, însă, văd că-s pocite,
pe jumătate fiind rostite.
Simion, Vasile, Valentin,
mai nou sunt Simi, Vasi, Tin.
Domnița, Floarea și Firuca,
sunt acum Domi, Flo și Uca.
Nu vreau să dăm timpul ’napoi,
dar nici să nu uităm de noi!
Să păstram numele curat
așa cum la botez s-a dat
și cum e cunoscut în sat!
(poezie de Dionisie-Dinu Pop)

Impresionante sunt și poemele în care sunt abordate alte teme literare. De exemplu, poemul de dragoste „De vrei”, care prezintă sentimentele eului liric îndrăgostit:

 De vrei...

De vrei să-ți spun că te iubesc...
Nu-mi cere asta prin cuvinte,
Că nu știu să mărturisesc
Dragostea, chiar dacă-i fierbinte.

De vrei să știi cât te iubesc...
Privește-n ochii mei pe-ascuns
Și de-i vedea cum strălucesc
Nu întreba... îți e de-ajuns!

De vrei trecutul să-mi descoși
Cu tainice iubiri străine,
Să știi că n-a fost mai frumos
Ca anii petrecuți cu tine.

De vrei suave-mbrățișări
Cu multă dragoste și dor,
Să retrăim clipa de ieri
Astăzi, precum și-n viitor.
(poezie de Dionisie-Dinu Pop)

Activitatea poetului, Dionisie-Dinu Pop, poate fi urmărită mai îndeaproape pe adresa de Facebook: Dionisie Pop. Mai multe poezii se găsesc în cel mai recent volum de poezii „Gânduri, simțăminte și trăiri”.





Multă sănătate, creativitate și inspirație, maestre al scrisului! Vă mulțumim pentru însemnările pe care ni le-ați lăsat moștenire!

Continuați să citiți

Cele mai citite

Copyright © 2022 Toate drepturile rezervate - www.Ziardetibles.ro