Beneficiarii Centrului rezidențial Sf. Filaret cel Milostiv din Târlișua ne impresionează încă o dată. Împreună cu personalul îngrijitor, au inițiat un atelier de creație în cadrul căruia făuresc mărțișoare handmade. „Mărțișoarele sunt simbolul vestirii primăverii și dorim să le dăruim persoanelor dragi din viețile noastre”, transmit aceștia.
Timp prețios dedicat creativității:
Acțiunea în sine este una de lăudat deoarece este o alternativă perfectă pentru a-și petrece timpul, și cum altfel o puteau face dacă nu într-un cadru relaxant. Ingeniozitatea stă și de această dată la baza creativității lor. Bunicii au ales, întâi de toate, materia pentru realizarea cadourilor de 1 martie. Astfel, au creat mărțișoare din hârtie colorată, sub diferite forme: rotunde, pătrate, triunghiulare, folosind și produse alimentare, cum ar fi „pastele fluturi”.
Procesul de creație s-a dovedit a fi la fel de intens. Beneficiarii Centrului rezidențial Sf. Filaret cel Milostiv din Târlișua au lipit simbolul mărțișorului pe o hârtie sau un cartonaș, au legat șnurul în formă de fundiță deasupra lui și l-au introdus în folie transparentă. Acum, mărțișoarele făcute de mânuțele lor sunt pregătite să surprindă suflete.
„Pentru că iubim mărțișoarele, am dat STARTUL unui atelier de creație a unor mărțișoare handmade. Beneficiarii noștri și-au manifestat dorința ca la începutul lunii martie să ofere, celor dragi, tradiționalele mărțișoare, simbolul sosirii primăverii. Făurite cu mâinile lor, sunt mult mai valoroase, decât oricare alt mărțișor din comerț. În fotografiile atașate am încercat să surprindem bucuria și implicarea din timpul atelierului.”-menționează reprezentanții Centrului rezidențial Sf. Filaret cel Milostiv, Târlișua.
Tîrlișua, str. Principală, nr. 216, Contact: Ing. Man Gavril, coordonator centru, Tel. 0747845212