Al treilea lot de echipamente electronice pentru școlile din Sângeorz-Băi a fost livrat astăzi.
Primăria orașului Sângeorz-Băi asigură prin proiectul finanțat prin POC 2014-2020 un număr de 1381 tablete, 84 de table interactive și 251 laptopuri Școlii Gimnaziale A.P.ALEXI și Liceului Teoretic “Solomon Haliță”, cele din urmă reprezentând lotul 3 din cadrul proiectului “Achiziționarea de tablete și dispozitive electronice pentru învățământ pentru Școala Gimnazială Artemiu Publiu Alexi și Liceul Teoretic Solomon Haliță din orașul Sângeorz-Băi” și au fost livrate astăzi, urmând ca zilele viitoare să fie predate școlilor.
Astfel că tablele interactive montate în cadrul Liceului Teoretic “Solomon Haliță” vor putea fi conectate la noile laptopuri , urmând ca după finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare a Școlii Gimnaziale A.P. ALEXI (clădirea A și clădirea B ), toate echipamentele să fie transferate și montate în fiecare sală de clasă și fiecărui beneficiar în parte.
Având în vedere că s-au primit toate echipamentele, reprezentanții școlilor au început a fi instruiți și se continuă procesul de informare cu privire la modul de întrebuințare și de mentenanță a acestor dispozitive, acordate prin intermediul prezentului proiect în valoare de 3.727.595,05 lei, proiect în care Primăria Sângeorz-Băi a fost fruntașă, ocupând primul loc la nivel național în depunerea și înregistrarea acestuia spre finanțare în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 2 – Tehnologia informației și comunicațiilor pentru economie digitală competitivă.
Nu putem decât să fim mândri de înființarea și atestarea primului punct gastronomic din teritoriul nostru. Acesta este al doamnei Sanda Mariana din Sângeorz-Băi, dar și al localnicilor, al turiștilor și al fiecărui trecător care alege să poposească puțin în zonă. Sanda lu’ Mărișica, Punct gastronomic LOCAL-Felicitări, Sanda!
Ați văzut pe pagina noastră fotografii frumoase cu bucatele pregătite din suflet de către doamna Sanda Mariana. Și suntem siguri că dacă o veți vizita nu veți fi dezamăgiți de preparate și de primirea ei călduroasă!
Proiectul Experiența Celor Patru Sezoane – Food Derby este un proiect de cooperare ce are ca scop promovarea patrimoniului și a turismului gastronomic prin schimburi de bune practici. Printre obiectivele centrale se află și realizarea unui proiect tip pentru crearea unui punct de gastronomie locală.
Primăria Sângeorz-Băi organizează concurs pentru ocuparea postului de asistent medical principal, pe perioadă nedeterminată la Activitatea “Asistență medicală din unitățile de învățământ” din subordinea Consiliului Local al orașului Sângeorz-Băi.
Câți dintre noi nu aruncăm uleiul alimentar, imediat după ce gătim un preparat?
Făcând acest lucru, irosim bani, însă poluăm și natura.
Reprezentanții primăriei Sângeorz-Băi au găsit o soluție interesantă care presupune colectarea uleiului uzat. Mai mult decât atât, la fiecare 2L de ulei uzat, primești o recompensă: 500 ml de detergent de vase.
Uleiul uzat se colectează la sediul Primăriei Sângeorz-Băi
Programul de colectare: Luni-Vineri, între orele 08:00-16:00.
* Evită să arunci uleiul uzat
* Colectează-l într-un recipient de plastic
* Vino cu 2L de ulei alimentar uzat la noi
* Contribuie la protejarea mediului și primești o recompensă 500 ml de detergent de vase
Punct de colectare: sediul Primăriei
Telefon informații/contact: 0752759559 sau 0745971031