Conectează-te cu noi!

Comuna Spermezeu

Luni, 6 decembrie, distracție pentru cei mici la Târgul din Spermezeu! Întâlnire cu personajele Disney preferate și vizită la „Casa lui Moș Crăciun” sunt doar câteva dintre surprize.

Publicat

în

Spermezeu1

„Dragi părinți și copii,

Vă dăm de veste că Luni, 06 Decembrie 2021, începând cu orele 17:00 sunteți invitați să participați la un eveniment în aer liber, special creat pentru cei mici și care va avea loc în “Târgul din Spermezeu”.

Vă așteptăm într-o atmosferă de sărbătoare, cu multe luminițe și de unde bineînțeles că nu va lipsi, “Căsuța lui Moș Crăciun”.

De asemenea, cei mici vor fi întâmpinați de personajele Disney preferate, alături de care se vor petrece.

P.S Moș Nicolae ne-a dat de veste că îi așteaptă pe toți cei mici cu surprize dulci.”

Sorin Hognogi, primarul comunei Spermezeu

Crina Zegrean este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea Babeș Bolyai, din Cluj-Napoca. În prezent își continuă studiile în cadrul aceleiași facultăți, urmând masteratul interdisciplinar ,,Istoria imaginilor, Istoria ideilor”. Pentru Crina, scrisul înseamnă ,,modalitatea de a exprima frumosul în cuvinte”. De-a lungul studiilor sale a publicat recenzii în revistele Steaua și Echinox, a realizat eseuri și referate, ajungând chiar să compună creații de muzică populară.

Continuați să citiți
Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comuna Spermezeu

Echipa „Avântul Spermezeu”, Locul I Ia etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Publicat

în

Echipa Avantul Spermezeu Locul I Olimpiada Nationala a Sportului Scolar

In zilele de 17 și 21 martie s-a desfășurat la Bistriţa și Beclean etapa judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar.

Echipele de volei feminin și volei masculin ale școlii noastre s-au clasat pe locul I. Felicitări echipei „Avântul Spermezeu” și d-lui profesor Poienar Marius.

sursa: Școala Gimnazială Spermezeu

Continuați să citiți

Comuna Spermezeu

Ați văzut-o? Maxian Melisa-Iasmina din Păltineasa a dispărut de acasă!

Publicat

în

Maxian Melisa Iasmina a disparut de acasa

Update: Minora în vârstă de 16 ani, Maxian Melisa-Iasmina a fost găsită!

A plecat de acasă și nu s-a mai întors! Maxian Melisa- Iasmina, o tânără de 16 ani din localitatea Păltineasa, comuna Spermezeu este căutată de familie și polițiști.

În data de 20 ianuarie a fost văzută pentru ultima dată, tânăra era îmbrăcată cu un palton de culoare gri, o bluză verde și purta cizme negre.

SEMNALMENTE: minora are înălțimea de aproximativ 1.65 m, greutatea de 70 de kilograme, fața ovală și păr blond lung până la umăr

Orice informație este de mare ajutor! Persoanele care ar cunoaște informații despre tânără sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112!

„Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută o tânără de 16 ani care a plecat voluntar de domiciliu, din Păltineasa și nu s-a mai întors.

Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

Ieri, 20 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, nepoata acesteia, în vârstă de 16 ani a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors.

La data plecării, MAXIAN MELISA-IASMINA era îmbrăcată cu un palton de culoare gri, o bluză verde și purta cizme negre.

Semnalmente: minora are înălțimea de aproximativ 1.65 m, greutatea de 70 de kilograme, fața ovală și păr blond lung până la umăr”, a transmis IPJ BN.

Continuați să citiți

Ultimele Stiri

Povestea bisericii din Hălmăsău, comuna Spermezeu

Publicat

în

Biserica10

În anul 1990, ortodocșii din Hălmăsău aveau o dorință mare, aceea de a construi propria lor biserică. Atunci, sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a preotului Mureșan Teodor (paroh la Spermezeu), încep efectiv lucrările pentru construcția bisericii.

Data punerii pietrei de temelie este de 1 septembrie 1990. Biserica s-a construit între anii 1990-1995, din cărămidă, având formă de cruce. Cheltuielile de construcție au fost suportate de vrednicii credincioși din Hălmăsău și din satele învecinate. Clopotele, precum si cărămida necesare zidirii bisericii au fost donate de elvețieni, satul fiind înfrățit cu o localitate din Elveția.

Icoanele au fost pictate la mănăstirea Adormirii Maicii Domnului de la Vladimirești, jud. Galați. Pictura bisericii a fost executata în tehnica frescă. Slujba de sfințire a bisericii a fost oficiată de către Preasfințitul Episcop dr. Irineu Pop Bistrițeanu, în ziua de 6 iulie 1997, hramul ales fiind “Sfinții Apostoli Petru si Pavel”. Din inițiativa părintelui și cu ajutorul credincioșilor a fost ridicat Altarul de vara.

sursa: Comuna Spermezeu

Continuați să citiți

Cele mai citite

Copyright © 2022 Toate drepturile rezervate - www.Ziardetibles.ro