Conectează-te cu noi!

Știri din Bistrița-Năsăud

Fericiți că au primit binecuvântarea! Întâlnire emoționantă a P.S Benedict cu vârstnicii Centrului „Sfinții Ioachim și Ana” din comuna Livezile

Persoanele vârstnice găzduite la Centrul rezidențial „Sfinții Ioachim și Ana” au avut parte de o întâlnire emoționantă cu părintele Benedict Bistrițeanul.

Publicat

în

Parintele Benedict Bistriteanul binecuvanteaza varstnicii centrului Ioachim si Ana

O zi de mare bucurie duhovnicească, prilejuită de vizita Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, sub egida căreia funcționează Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud.

Preasfințitul Părinte Benedict a adresat cuvinte de mângâiere și îmbărbătare celor 40 de vârstnici ocrotiți în Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice “Sfinții Ioachim și Ana” din localitatea Cușma, comuna Livezile, jud. Bistrița-Năsăud.

Următorul popas a fost în mijlocul beneficiarilor de la Cantina socială Sfânta Filofteia, cărora le-a adresat un cuvânt de încurajare și i-a îndemnat la rugăciune, mulțumire lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă și la milostenie pentru că “atunci când împarți cu ceilalți te simți mai bogat!” (P.S. Benedict).

Cu multă bucurie a fost primit apoi și de o parte din angajații Asociației Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, la Sediul nostru din Piața Unirii nr. 9, sunt gândurile părintelui Marius Pintican, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud.

www.filantropiabistrita.ro

Continuați să citiți
Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din Bistrița-Năsăud

Parcarea de lângă Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” se va mări cu încă 30 de locuri de parcare.

Publicat

în

Parcarea de langa Scoala Stefan cel Mare se va mări cu înca 30 de locuri de parcare

Parcare modernizată lângă Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, în spatele blocurilor 38 și 40 de pe strada General Grigore Bălan. Prin îmbunătățirea soluției tehnice, se obțin încă 30 de locuri de parcare, pe lângă cele 75 deja atribuite.

Pe noul contur al parcării se montează 270 de metri de borduri și 210 metri pătrați de pavaj. De asemenea, se va asfalta un perimetru de 2750 metri pătrați, fiind realizate și rigole pe 100 de metri. Parcarea reconfigurată va avea 4 stâlpi de iluminat cu LED și 19 arbori sau arbuști ornamentali.

Întreaga lucrare va fi executată de Direcția de Servicii Publice din cadrul municipalității,

transmite primarul Ioan Turc

Continuați să citiți

Știri din Bistrița-Năsăud

Avertizare Meteo BN: temperaturi negative de până la -2°C și brumă în această noapte!

Publicat

în

Avertizare Meteo BN temperaturi negative

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ!

Interval : joi – 19.05 / 3:00 ➡️ 06:00

Zone vizate : depresiunile intramontane, culoarele de vale de peste 500 m. alt. din nordul si estul județului!

Fenomene vizate :

▪️ Temperaturi uşor negative : -2°C – 0°C

▪️ Brumă

Detaliere:

Partea de nord a țării noastre este influențată de o masă de aer rece, sosită din partea nordică a continentului, pe o advecție generată de anticiclonul scandinav, centrat la sud de Peninsula Scandinavică. Astfel, pe fondul unui cer senin, în condiții de presiune ridicată şi prin inversiune termică, în zonele depresionare intramontane şi în văile superioare din regiunile nordice si estice ale județului, temperaturile vor scădea până spre valori uşor negative, cuprinse între -2°C şi 0°C.

Localitățile aflate în risc accentuat sunt : Lunca Ilvei, Ilva Mare, Şanț ( inclusiv Valea Mare ), Bistrița Bârgăului ( inclusiv Colibița ), Măgura Ilvei ( partea superioară ), Leşul Ilvei, Romuli, Telciu, Bichigiu , Rodna , Parva, Sângeorz – Băi, Maieru.

În risc moderat se află toate zonele de la nord şi est de linia albă reprezentată pe hartă. Cu totul izolat, în celelalte regiuni temperaturile se vor apropia de +1°C, însă riscul apariției brumei este scăzut. În restul județului, temperaturile vor scădea până la valori cuprinse între +2 şi +4°C.

foto/text: Meteo.BN

Continuați să citiți

Știri din Bistrița-Năsăud

„Toată lumea stinge lumina pe 26 martie!”, lăsând pământul să-și redobândească starea de liniște.

Publicat

în

Toata lumea stinge lumina pe 26 eveniment international ora pamantului

Vă invităm să luaţi parte la evenimentul internaţional 𝐎𝐑𝐀 𝐏𝐀̆𝐌𝐀̂𝐍𝐓𝐔𝐋𝐔𝐈 𝟐𝟎𝟐𝟐!

Municipiul Bistrița se alătură și în acest an comunității internaționale EARTH HOUR, prin organizarea următoarelor acțiuni 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟐𝟔 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞, 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐨𝐫𝐚𝐫 𝟐𝟎.𝟑𝟎 – 𝟐𝟏.𝟑𝟎.

➡️ Spectacolul gulguţelor cercetășești amplasate de către voluntarii Asociaţiei „Cercetaşii bistriţeni”, în zona pietonală „Liviu Rebreanu”; gulguțele sunt aranjate începând cu ora 19.00, sub forma ”60+” și ”PEACE”

➡️ Întreruperea iluminatului public în zona pietonală „Liviu Rebreanu”

Vă invităm să vă implicaţi în susţinerea campaniei prin gestul simplu de stingere a firmelor luminoase, a luminilor în locuinţele dumneavoastră sau oriunde vă aflaţi sâmbătă 26 martie 2022, în intervalul orar 20.30 – 21.30.

Să dăm un semnal că am devenit mai conştienţi de faptul că micile gesturi cotidiene afectează calitatea vieţii noastre de fiecare zi, natura şi viaţa pe întreaga planetă!

sursa: Primăria Bistrița

Continuați să citiți

Cele mai citite

Copyright © 2022 Toate drepturile rezervate - www.Ziardetibles.ro