Conectează-te cu noi!

Știri naționale

Întâmplare: Aud un mieunat la motorul mașinii. Nu pot porni așa! Ce să fie oare?

Publicat

în

Pisica gasita sub capota masinii

Întâmplarea face ca la motorul unui autoturism aflat pe bulevardul Tudor Vladimirescu, din Drobeta-Turnu Severin să fie găsită o pisicuță ghemuită printre fiarele mașinii. Temperaturile reci au determinat animăluțul să se adăpostească sub capotă.

De acolo, pisicuța: „Miau, Miau!”, iar proprietara s-a dat imediat jos din mașină, întrebându-se: „Oare ce să fie?”. A rămas pe gânduri, conștientizând că nu poate porni mașina în aceste condiții. A deschis capota mașinii, nimic! Mieunatul se opri. A închis capota, din nou zgomotul pe care îl făcea animalul se auzea. Ce era de făcut? Într-o parcare, aceasta a cerut ajutorul autorităților, aflate în misiune tocmai în zona respectivă. Cosmin și Adrian, au depistat de unde provenea sunetul, scoțând animăluțul în condiții de siguranță.

Pisicuța a fost salvată și adoptată de o fetiță care o îndrăgea, urmărind cu sufletul la gură procesul salvării ei. Femeia își continuă drumul în siguranță! Ziua membrilor prezenți la acțiune se luminează! Poveste cu final fericit.

Acțiunea de salvare a pisicii de sub capotă:

– Mă scuzați că apelez la dumneavoastră, dar nu știu ce să fac!

– Ce s-a întâmplat?, a întrebat Cosmin.

– Vreau să plec cu mașina, dar de la motor se aude un mieunat. Copiii de acolo mi-au zis că e o pisică înăuntru. Am ridicat capota, dar nu se vede nimic. La cine să apelez? Nu aș vrea să plec așa.

– Sub nicio formă nu plecați cu pisica înăuntru! Cine știe ce se poate întâmpla cu ea!

– Atunci să caut un mecanic?

– Nu e nevoie. Ne descurcăm noi.

După câteva minute, Cosmin a reușit să scoată un pui de pisică ascuns bine la motor, moment în care o fetiță aflată în preajmă s-a apropiat de el.

– Dacă vă rog frumos, îmi dați mie pisica?

– Aș fi vrut să o dau fetiței mele. Dar, dacă îmi promiți că o să ai grijă de ea, ți-o dau ție.

– Da, da! O duc imediat acasă. De mult timp voiam o pisică! Vă mulțumesc frumos!

Și noi vă mulțumim, Cosmin și Adrian!

Pentru unii, gestul vostru poate părea minor. Pentru noi, nu! Contează orice suflet salvat!

Vă rugăm să fiți atenți înainte de a porni mașina! Este sezonul în care pisicile caută căldură și se pot ascunde la motorul autoturismelor.

sursa: Ministerul Afacerilor Interne

Continuați să citiți
Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri naționale

Oprite de Poliția Română pentru a fi surprinse cu o floare!

Publicat

în

Politia Romana flori de 8 martie

Colegii noștri au făcut toate doamnele și domnișoarele pe care le-au întâmpinat… Să zâmbească!

Femeile sunt asemeni florilor… Frumoase și înfloritoare! Mulțumim că ne faceți zilele… Exact! Frumoase!

P.S.: Volumul de fotografii conține emoții, trăiri și multă fericire!

foto/text: Poliția Română

Continuați să citiți

Știri naționale

INTERVIU EXCLUSIV, Paul Știr: Situația de pe frontul ucrainean, văzută prin ochii primarului

Publicat

în

Situatia pe frontul ucrainean, Paul Stir

Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, a tranzitat ieri, 04.03.2022, frontul de război ucrainean. Aflat într-o misiune specială, aceea de a asigura transportul alimentelor și a medicamentelor adunate din donațiile bistrițenilor, edilul povestește cruzimea celor văzute, auzite și simțite.

Redacția Ziardețibleș.ro i-a luat un interviu în această privință cu scopul de a afla situația de zi cu zi a vecinilor ucraineni, odată cu izbucnirea războiului.

Întreaga echipă și primarul, Paul Știr, s-au întors acasă în siguranță.

Paul Știr, relatări actuale de pe frontul ucrainean:

1. Cum ați văzut d-voastră situația de la graniță, dl. primar?

Groaza războiului se resimte imediat ce treci granița spre Ucraina! Cozi de mașini care se întind pe câțiva kilometri, mămici alături de copilașii lor pășind în grabă spre trecerea de frontieră, soldați înarmați la tot pasul, mașini de armată și filtre de control pe străzi, magazine închise, drumuri și căi de acces închise pentru blocarea eventualelor invazii, baricade pregătite pe marginea drumului, toate acestea creionează tabloul unor vremuri atât de grele, pline de necaz, teroare și nesiguranța zilei de mâine!

E foarte multă agitație acolo! Lucrurile sunt cât de cât organizate, doar că fluxul de persoane e foarte mare. Sunt foarte mulți oameni, în special: mămici, bunicuțe cu copilași care trag valizele sau trolerele pe asfalt și cozi interminabile de mașini.

Aseară, când noi eram în trecere, coloana de mașini se întindea pe aproximativ 10 Km. Probabil, unii care erau mai în spate și acum sunt tot la rând. Sunt foarte multe mașini, pe lângă persoanele care vin cu mașini, vin persoane cu microbuze, coboară din acestea și trec pe jos frontiera. Unii dintre ei primesc primul ajutor în tabăra de refugiați de la vama Siret, pe alții îi preiau autocarele și îi duc fie la centre de cazare din zonă sau în alte centre de cazare din țară. Pe unii îi așteaptă la vamă: binevoitori, ONG, asociații, îi preiau și îi duc în diferite centre până-și găsesc o locație mai stabilă. Pe alții îi așteaptă prieteni sau cunoștințe din Europa. O mare parte pleacă în partea de vest a Europei, câțiva rămân în România. Cei care au rude în alte țări stau cazați la noi și apoi pleacă, în funcție de cum reușește fiecare să se descurce.

Dar, peisajul este destul de trist! Vezi oameni triști, supărați că și-au lăsat toată agoniseala în spate, fiind nevoiți să-și găsească alte locuințe pentru perioada aceasta mai scurtă sau mai lungă. Bunul Dumnezeu știe cât va dura această nebunie! Mai trist este că bărbații nu pot părăsi Ucraina, fiindcă în Ucraina s-a dat legea marțială. Sentimentele sunt foarte puternice în vamă, soțiile și-au luat copilașii și s-au despărțit de soții lor care au rămas să-și apere țara.

2. Cum a decurs călătoria d-voastră prin zona de conflict?

Noi am mers într-un convoi umanitar, am plecat dis-de-dimineață din Bistrița, am fost cu 5 tiruri și trei microbuze. Am plecat însoțit de Florin Vidican, un coleg de la Primăria Comunei Căianu Mic. Totul a decurs perfect și îi mulțumim Bunului Dumnezeu că lucrurile au decurs așa cum trebuie! Ne-am dus într-un convoi organizat, nu am întâmpinat probleme la vamă. Am stat aproximativ două ore în vamă, atât la filtrul românesc, cât și pe partea ucraineană, până când s-au făcut toate formalitățile: verificare camioane, documente transport, pașapoarte ș.a.m.d. Nu au fost probleme și am ajuns cu bine la destinație.

3. Cine v-a însoțit în această călătorie?

Am fost împreună cu colegul meu, după cum am spus. De asemenea, ne-a însoțit și primarul din Zagra, dl. Nicu Bușcoi; dl. primar din Tiha Bârgăului, Vasile Șut; dl. deputat Bogdan Ivan Gruia; dl deputat Daniel Suciu. A fost și cunoscutul pilot de raliuri, Mihai Ban, care a participat la Dakar anul acesta, punând la dispoziție camionul său cu care a fost la raliuri. Cu acesta am transportat toate cele necesare la destinație, și șoferii. Cam acesta a fost grupul nostru cu care am mers spre Ucraina.

De la vamă am fost excortați de poliția militară ucraineană, am fost excortați din vama ucraineană până în Cernăuți, unde s-au descărcat toate produsele. La întoarcere, la fel, am fost excortați de poliția militară din cadrul armatei ucrainene.

4. Cum au primit oamenii donațiile din partea locuitorilor comunei Căianu Mic și a bistrițenilor?

Oamenii s-au bucurat și am această mulțumire sufletească că am putut fi de ajutor, am putut fi utili. Vreau să le mulțumesc și cetățenilor comunei Căianu Mic care au dat dovadă de o empatie extraordinară. Vreau să le mulțumesc pentru faptul că sunt niște oameni omenoși, avem cea mai frumoasă și mai unită comunitate din județul nostru și din România, am spus-o și o spun de fiecare dată. Am demonstrat și acum acest lucru! S-au adunat foarte multe produse alimentare, neperisabile, produse de igienă, pături, dulciuri, pampersuri, lapte praf, tot ce era necesar.

S-au adunat și foarte muți bani, am făcut public acest lucru. Din acești bani, am mai achiziționat și noi produse. Am mers cu un tir plin din comuna noastră până în Ucraina. Tirul a conținut produse alimentare, de gătit, produse neperisabile, care se pot consuma negătite, dulciuri, foarte multe pături. Am avut din donații foarte multe pături și am mai cumpărat și noi încă 300 de pături, în total, am dus 450 de pături în stare foarte bună. Am dus hăinuțe, foarte multe medicamente din categoria celor uzuale în situații de război.

Zilele următoare voi prezenta o situație detaliată cu toate produsele, cu toate sumele cheltuite ca să fim transparenți deoarece am o apreciere enormă față de locuitorii care au donat. Vreau să le spun că produsele noastre vor fi repartizate și vor fi folosite de către oamenii din Cernăuți, acolo unde situația impune acest lucru. O mare parte dintre ele vor ajunge în Kiev și Harcov, unde au fost foarte multe bombardamente, vor fi distribuite oamenilor care trăiesc în parcări subterane, în subsoluri de blocuri, în gurile și galeriile de metrou. Oamenii stau acolo și vor avea nevoie de toate lucrurile pe care comunitatea noastră le-a donat.

5. Ce mesaj le transmiteți cetățenilor ucraineni în aceste vremuri de grea încercare?

Îmi doresc pace! Toată lumea are nevoie de pace! Bunul Dumnezeu să-i ajute pe cetățenii din Ucraina să treacă peste această perioadă grea și îmi doresc ca lucrurile să revină la normal în cel mai scurt timp! Numai bine le doresc! Dumnezeu să-i ajute!”

Continuați să citiți

Știri naționale

Din 8 martie, starea de alertă nu va mai fi prelungită, se renunță și la o serie de măsuri!

Publicat

în

Nu va mai fi stare de alerta, se renunta si la o serie de masuri

Începând cu 8 martie, starea de alertă nu va mai fi prelungită în România și vor fi eliminate o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Faptul că astăzi putem vorbi despre o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic, se datorează în bună parte și regulilor eficiente de prevenție adoptate de autorități. Nu am fi putut însă reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor, fără mobilizarea exemplară a sistemului sanitar din ultimii doi ani. Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus. Obiceiurile bune de prevenție, dobândite în ultimii doi ani, trebuie menținute., anunță președintele României, Klaus Iohannis

Continuați să citiți

Cele mai citite

Copyright © 2022 Toate drepturile rezervate - www.Ziardetibles.ro