Conectează-te cu noi!

Comuna Târlișua

Vlăduț Purja: „ Au fost depuse trei proiecte importante pentru Comuna Târlișua”

Publicat

în

vladut purja

Trei proiecte importante au fost depuse în ultima perioadă pentru Comuna Târlișua, la care am lucrat împreună cu echipa primăriei:

  • Primul, și cel mai important, un proiect în valoare de 50.061.000 lei, care vizează modernizarea a 30 km de drumuri comunale din Târlișua și din satele care aparțin comunei noastre, prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, pentru care așteptăm aprobare. Pentru aceste drumuri am depus și anterior un proiect, dar nu a fost ales pentru finanțare. Depunem toate eforturile, tot ce ține de noi la nivel local prin realizarea documentațiilor, însă pentru ca aceste programe de dezvoltare să fie durabile, este necesară și o stabilitate politică.
  • Cel de-al doilea proiect depus recent, prin programul PNDR Submăsura 4.3.A – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Infrastructura de acces AGRICOLĂ , vizează 5 tronsoane de drumuri de exploatare agricolă din comuna Târlișua care deservesc agenți agricoli și non-agricoli după criteriile stabilite de program, cu o valoare a lucrării de peste 1.000.000 euro, pentru care așteptăm aprobare.

La momentul actual avem totodată în desfășurare proiecte cu următoarele obiective de investiții:

  • Al treilea proiect depus prin fonduri norvegiene SGS 6.1 (a) Electrificare gospodarii, (Granturi SEE), Programul pentru energie din Romania, în valoare de 314.000 euro care presupune dotarea cu sursa de energie regenerabila pentru 47 de gospodarii izolate din comuna Târlișua.
  • AMENAJARE TEREN DE SPORT SINTETIC ÎN LOCALITATEA TÂRLIȘUA, COMUNA TÂRLIȘUA, investiție finanțată din bugetul local, pentru care s-au efectuat studiile de fezabilitate și s-au realizat procedurile de achiziție publică a lucrărilor, urmând să înceapă lucrările propriu-zise.
  • Realizarea unității de producere a energiei termice din biomasa si realizarea rețelei de distribuție a energiei termice din comuna Târlișua, jud. Bistrița-Năsăud, proiect aprobat din fonduri europene, pentru care urmează procedurile de achiziție publică a lucrărilor.
  • Amenajare centru civic în localitatea Târlișua, proiect aprobat din fonduri europene și co-finanțat din bugetul local. Lucrările de amenajare sunt în desfășurare.
  • Clădire nouă și modernă cu destinația „Grădiniță în comuna Târlișua”, unul dintre cele 7 obiective aprobate pentru finanțare anterior prin fonduri guvernamentale, celelalte fiind finalizate. La sfârșitul acestui an, urmând să fie finalizată și aceasta și recepționată.
  • Modernizarea și dotarea Școlii din Târlișua la începutul anului școlar: table interactive și video proiectoare cu sistem de video-conferință, tablete pentru elevi, laptopuri pentru cadre didactice.
  • Dotarea Școlii din Târlișua la începutul anului școlare cu echipamente medicale: măști de protecție pentru elevi și cadre didactice, dezinfectanți, aparate de sterilizare, de dezinfectare și igienizare, termometre, sisteme de control al accesului și instalații de dozare.
  • Cadastrarea GRATUITĂ pentru locuitorii comunei și pentru proprietarii de imobile de pe raza comunei, finanțat prin Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023.
  • Extindere rețele canalizare în localitățile Târlișua, Agrieș și Borleasa, pentru care urmează recepția.

Răspund fiecărei solicitări, fie că mă contactați telefonic sau prin mesaje, venind în sprijinul dumneavoastră cu utilajele din dotarea primăriei, în limita posibilităților. Comuna Târlișua are cele mai multe drumuri comunale și de exploatare agricolă din județ, datorită așezării aproape de munte și a formelor de relief, ceea ce o face mai dificil de întreținut dar îi conferă un farmec aparte și un plus de valoare pentru locuitorii ei, de aceea am mereu în vedere modalități de a moderniza drumurile cât și alte domenii de dezvoltare, pentru a căror proiecte lucrăm zilnic.

Continuați să citiți
Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comuna Târlișua

Cinci elevi ai „Școlii Profesionale Târlișua” însoțiți de profesori au reprezentat România în Italia în cadrul ABIS, un proiect împotriva agresiunilor în școli

Publicat

în

Cinci elevi ai Scolii Profesionale din Tarlisua au reprezentat Romania in Italia

Proiectul ABIS-Against Bullying For a Better Inclusion in Schools – Erasmus+KA229

„În săptămâna a doua a lunii martie, echipa Erasmus+ a „Școlii Profesionale Târlișua” a desfășurat activități în Sicilia, Bagheria, prin intermediul proiectului ABIS. Mobilitatea a cincea a cuprins activități cu tema ”Physical and Psychological Bullying”, transmite coordonatoarea proiectului Pap Daniela.

Patru țări s-au reunit în regiunea Sicilia din sudul Italiei pentru a spune „stop agresiunilor în școli”:

Timp de cinci zile, elevi din patru țări membre UE: ROMÂNIA, ITALIA, POLONIA și TURCIA au desfășurat activități împreună care aveau ca scop ”anti-bullyingul”=oprirea agresiunilor în școli.

România a avut 5 reprezentanți, elevi ai „Școlii Profesionale Târlișua”: Forai Mihaela, Forai Andreea, Pop Maria, Clapa Denis și Găurean Sara. Aceștia au fost însoțiți de două cadre didactice: prof. Pap Daniela, coordonatoarea Proiectului ABIS-Against Bullying For a Better Inclusion in Schools-Erasmus plus KA229 și prof. Forai Gabriela.

Activități desfășurate de elevi în cadrul ABIS- Against Bullying For a Better Inclusion in Schools?

  • crearea de scenarii anti-bullying de tipul: ”be assertive, not agressive”, ”foster empathy”,”anti-bullying scenarios”;
  • vizite culturale în Cefalu, oraș din regiunea Sicilia;
  • vizite în orașul Palermo;
  • crearea de ateliere : ”anti-bullying puppet show”, ”anti-bullying games exhibition”.

La finalul șederii elevilor „Scolii Profesionale din Târlișua” în regiunea Sicilia din Italia, fiecare dintre ei au primit feedback din partea reprezentanților proiectului și diplome de participare.

Mesaj din partea echipei coordonatoare despre importanța participării elevilor la astfel de proiecte care implică interacțiunea elevilor români cu alți elevi străini:

„Felicitări, elevi minunați! Recomandarea noastră este să participați la cât mai multe proiecte Erasmus. E șansa voastră să cunoașteți oameni faini, să vă faceți prietenii pe viață; pe lângă toate activitățile interesante la care puteți participa”, transmit cadrele didactice.

Continuați să citiți

Comuna Târlișua

Moment de răsfăț pentru bunicii Centrului Rezidențial din Târlișua, realizat de trei voluntari bistrițeni

Publicat

în

Moment de rasfat pentru binicii centrului RRezidential din Tarlisau

Dovadă de generozitate din partea a trei tineri bistrițeni.

Claudiu, Florin și Dan sunt tineri care fac lumea mai bună. Pentru a doua oară când ne trec pragul, au venit cu sufletul deschis, plini de empatie, cu surprize dulci și fructe pentru beneficiarii noștri dragi. Au avut multă răbdare cu fiecare în parte și i-au tuns după preferințe.

Beneficiarii s-au bucurat nu doar de tuns și aranjat, ci şi pentru că au avut cu cine schimba o vorbă.

Mulțumim pentru timp, dăruire și pricepere! Vă mai așteptăm pe la noi!

🏡Tîrlișua, str. Principală, nr. 216🏡 Contact: Ing. Man Gavril, coordonator centru ☎️Tel. 0747845212

Centrul Rezidențial Sf. Filaret cel Milostiv

Continuați să citiți

Comuna Târlișua

Întâlnire la Căminul cultural din Târlișua. Se stabilesc modalitățile prin care localnicii pot sprijini refugiații din Ucraina.

Publicat

în

Caminul cultural Tarlisua, sprijin pentru refugiatii ucraineni

Mâine, 27 februarie, începând cu ora 15:00, localnicii din comuna Târlișua sunt așteptați la Căminul cultural din Târlișua pentru a stabili împreună modalitățile prin care ar putea veni în sprijinul refugiaților ucraineni.

Anunț de interes public!

Mâine, 27 februarie, la ora 15:00 va avea loc o întâlnire la Căminul cultural din Târlișua, pentru a încerca împreună să luăm cele mai bune decizii legate de situația refugiaților din Ucraina și a veni în sprijinul lor cu tot ce putem. Vă rugăm să luați parte și dvs. într-un număr cât mai mare! Uniți pentru a face bine aproapelui nostru!, mesajul primarului comunei Târlișua, Vlăduț Purja

“Fiecare om poate deveni chipul samarineanului milostiv, chipul milostivirii Mântuitorului Iisus Hristos, întrucât prin fiecare om Hristos Domnul poate arăta iubirea sa milostivă și darnică în lume când inima fiecărui om devine milostivă și darnică față de orice om aflat în dificultate”, spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Continuați să citiți

Cele mai citite

Copyright © 2022 Toate drepturile rezervate - www.Ziardetibles.ro